Înaintea derby-ului cu Steaua, antrenorul dinamovist Gigi Mulțescu și-a exprimat intenția de a alcătui o strategie axată în special pe blocarea adversarilor, fiind conștient de subțirimea valorică a lotului pe care îl are la dispoziție. Chiar și în cazul în care ar fi optat pentru o formulă ofensivă, tehnicianul nu ar fi avut pe cine să mizeze, deoarece atacanții folosiți în acest start de sezon nu au arătat mare lucru și nu s-au dovedit a fi soluțiile cele mai potrivite pentru avanposturile grupării roș-albe.
Mulțescu le cere în continuare șefilor un vârf, dar diverse probleme, de natură medicală sau financiară, au făcut ca până acum să nu îi fie îndeplinit dezideratul. O veste bună vine însă pentru dinamoviști chiar înaintea meciului cu Steaua. Unul dintre atacanții vizați pentru un transfer în această vară, macedoneanul Jovan Kostovski (26 de ani), este scos la mezat de Vardar Skopje pentru numai 40.000 de euro! Suma este aceeași cu cea promisă de șeful dinamovist Ionuț Negoiță pentru jucători în cazul unei victorii în derby, astfel că nu ar fi o problemă pentru acesta să o achite în contul fostei adversare a Stelei din preliminariile Ligii, și cu atât mai mult în contextul unui eventual eșec în fața campioanei.
Site-ul macedoniaonline.eu scrie că Vardar se confruntă cu grave probleme financiare și nu vrea să-l scape gratis pe golgheterul ei (22 de goluri în sezonul trecut), intrat în ultimul an de contract. Kostovski este evaluat în acest moment pe transfermarkt.de la 500.000 de euro.
A mai fost dorit și de Rapid Sursa citată precizează că, dincolo de interesul lui Dinamo, a mai existat o tatonare și din partea clubului Rapid. Până ca TAS să hotărască retrogradarea Rapidului și înlocuirea formației giuleștene în Liga I cu Concordia Chiajna, șeful Nicolae Cristescu a reușit o campanie de achiziții în regim de urgență, iar una dintre ținte ar fi fost și golgheterul macedonean.
Rămâne problema salariului Chiar dacă Dinamo va găsi 40.000 de euro pentru a obține acordul lui Vardar privitor la transferul lui Kostovski, șefii din Ștefan cel Mare vor mai avea de depășit și problema salariului solicitat de jucător. În prima rundă de negocieri dintre cele două părți, acesta ar fi cerut un salariu lunar de 7.000 de euro, în condițiile în care remunerația medie a scăzut la Dinamo în jurul sumei de 2.000 de euro.
22 de goluri a marcat Kostovski în ediția trecută a campionatului macedonean
1 gol a izbutit atacantul împotriva Stelei
500.000 de euro este cota actuală a lui Kostovski (transfermarkt.de)
40.000 de euro este prețul cerut de Vardar în schimbul golgheterului ei
40.000 de euro este prima promisă jucătorilor dinamoviști în cazul unui succes cu Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER